Ușă antiefracție : Cum alegi cea mai bună variantă în 2022?
Categorie: usi de exterior Etichete: ,

Cum să alegi o ușă antiefracție pentru apartament sau casă?

Usa antiefractie
Usa antiefractie

Ușa de la intrare reprezintă cartea de vizită a locuinței tale, este elementul care îi ajută pe cei care îți trec pragul casei pentru prima dată să își facă o primă impresie despre tine și familia ta.

Aceasta are rolul major de a separa mediul exterior de cel interior, securizând căminul. Tocmai de aceea, atunci când caută o ușă antiefracție pentru casă sau apartament, majoritatea românilor iau în calcul în primul rând aspectul practic și apoi pe cel estetic. Nu vrem să inducem ideea că la fiecare pas ne paște un pericol, dar este bine să fim precauți și să achiziționăm de la bun început o ușă care să facă față oricărei situații neprevăzute, în locul uneia cu un design frumos, dar care lasă de dorit la capitolul rezistență și siguranță.

Pentru a alege o ușă foarte rezistentă, care să facă față cu brio unei posibile intrări prin efracție, dar și oricărei presiuni exterioare, este important să analizăm foarte bine factori precum: materialul din care este realizată, sistemul de securitate de care dispune și gradul de izolare fonică și termică pe care poate să îl ofere.

Cum alegi cea mai bună ușă antiefracție?

 

În continuare vom detalia fiecare aspect care trebuie luat în calcul în alegerea unei uși exterioare rezistente pentru locuință:

  • Optează pentru o ușă antiefracție din metal în locul uneia din lemn

Este clar că, dintre toate materialele folosite la realizarea ușilor, metalul prezintă cea mai mare durabilitate, motiv pentru care, cel mai adesea, ușile montate la exterior, atât în cazul apartamentelor de bloc, cât și al caselor, sunt executate din metal. Desigur, mulți se vor gândi că vor fi nevoiți să aleagă între securitate și aspect, însă lucrurile nu mai stau de mult așa.

De exemplu, modelele din lemn au o versatilitate mai mare decât cele din metal. De asemenea, lemnul poate fi prelucrat mai ușor decât metalul, motiv pentru care este posibil ca în categoria ușilor exterioare din lemn să întâlnim modele cu un design deosebit. Acest lucru nu înseamnă însă că ușile din metal au un aspect monoton, banal. Din contră! În momentul actual există tehnologii foarte avansate, capabile să prelucreze metalul în așa fel încât acest material să ia forma unor produse care să beneficieze de decoruri deosebite, cu un design cât mai variat și actual, imitând foarte bine lemnul. Ușile metalice bine integrate pot constitui un detaliu arhitectural care leagă întregul interior.

  • Alege un model de ușă antiefracție cu sistem de securitate foarte bine realizat

Sistemul de securitate este util atât pentru case, cât și pentru apartamente. Majoritatea ușilor sunt prevăzute cu un singur bolț, însă modelele actuale dispun chiar și de trei sau patru bolțuri, cu yale duble, pentru ca proprietarii să beneficieze de maximum de siguranță.

  • Alege un model de ușă antiefracție ce are balamale cu bolțuri

Yalele nu reprezintă singurul element al ușii vizat de atacurile infractorilor. Dacă aceștia nu reușesc să intre în casă prin efracție, vor încerca să scoată ușa din balamale. Ca atare, este foarte important ca toate ușile metalice de exterior să dispună de balamale cu bolțuri. Astfel, în nefericita situație în care balamalele sunt distruse de hoți, bolțurile vor rămâne în foaia de ușă, împiedicând scoaterea completă a ușii.

De asemenea, balamalele trebuie să aibă orificii speciale pentru ungere. Acest aspect are două mari avantaje: în primul rând prelungește viața produsului, iar apoi le oferă confort locatarilor, în sensul că procesul de închidere/deschidere a ușii va fi unul silențios.

De altfel, gradul de rezistență la efracție al unei uși de exterior este clasificat conform Standardului European EN 1627, care prevede existența a 6 clase diferite de siguranță, clasa 6 fiind cea mai sigură.

Rom Decor – gamă variată de uși de exterior pentru casă și apartament, la prețuri corecte

În portofoliul nostru se găsesc modele deosebite de ușa antiefracție. Acestea îmbină perfect caracteristicile estetice, cu cele tehnice, oferind următoarele avantaje:

  • foarte bune proprietăți antiefracție
  • durabilitate ridicată
  • costuri de exploatare reduse la minim
  • rezistenţă ridicată la umiditate și la intemperii
  • rezistență sporită la foc
  • etanșeitate la fum
  • bună izolare termică și fonică
  • finisare de înaltă calitate

Ușile metalice modelele Porta Steel Safe și Energy Protect, includ toc din oțel Thermo și prag termic din inox, cu coeficient de transfer termic ridicat. Acestea au o capacitate extraordinară de a rezista la condiții atmosferice de orice natură, dar și la încercări de intrare prin efracție sau la spargeri. Gradul sporit de etanșare al ușilor metalice Steel Safe și Energy Protect este asigurat atât de cele 2 garnituri dintre toc și canat, cât și de sistemul de etanșare perimetral.

În funcție de nevoile tale, poți alege un model de ușă antiefracție metalică cu două broaște independente, cu trei balamale din trei elemente și nu mai puțin de patru bolțuri antifurt. Toate modelele de uși de tip antifurt pe care le comercializăm au un aspect foarte actual, fiind potrivite pentru aproape orice stil de amenajare a locuinței.

În cazul ușilor Rom Decor, nu ești nevoit să faci compromisuri, nu trebuie să renunți confort sau la aspectul plăcut, pentru a beneficia de un grad de siguranță ridicat. Le poți avea într-un singur produs de ușă antiefracție fiabil și de calitate superioară!

3.9/5 - (18 votes)

Distribuie acest articol


Sună acum
Solicită ofertă