Categorie: amenajari interioare, inchideri terase/balcoane, usi din sticla, usi interior

Casa de vacanta pentru mulți dintre noi reprezintă locul ideal în care petrecem timp de calitate cu familia și prietenii apropiați. În funcție de stilul nostru de viață și de preferințele privind petrecerea timpului liber, ne alegem și locuința de vacanță. 

În prezent, aglomerația sufocantă din orașe și stresul cotidian îi îndeamnă pe oameni să își îndrepte atenția către achiziția unei case de vacanță, în vederea creării unui refugiu în care se pot relaxa și bucura de clipe frumoase alături de cei dragi.

Cu alte cuvinte, casa de vacanra nu este doar locul în care îți petreci concediile. Aceasta reprezintă cadrul perfect în care te poți bucura de liniște, natură și de o reconectare armonioasă cu familia.

Fiind privită ca pe o a doua casă este esențial ca aceasta să se alinieze cerințelor tale. De aceea, este indicat ca după achiziționarea casei, să ai în vedere câteva aspecte cheie legate de amenajare pentru a spori confortul și siguranța casei tale.

Aspecte de luat în calcul la amenajarea unei locuințe de vacanță 

aspecte locuinta de vacanta
Sursa: Unsplash.com

Investiția într-o astfel de casă trebuie realizată în urma unei documentări în prealabil. Pentru ca rezultatul final să fie pe măsura așteptărilor tale, este esențial să ai în vedere câteva aspecte la amenajare precum:

  • Locația – în cele mai multe cazuri, casele de vacanță se regăsesc în zonele montane sau la mare. Din acest motiv, amenajarea trebuie să corespundă cu atmosfera și firul tradițional, specific zonei;
  • Designul – pentru casele de vacanță mici (cabane, bungalou) se recomandă un design cât mai simplu. Mai exact, cu finisaje naturale în culori deschise pentru a crea efectul unui spațiu luminos. Dacă ai optat pentru o astfel de casă la munte, o poți decora în stil rustic, cu elemente tradiționale sau clasic, cu accente pe materiale naturale în finisaje. Dacă mizezi pe o casă la mare, atunci designul indicat este cel modern, scandinav sau mediteranean. De asemenea, se pot asocia stilurile, dacă se urmărește o coerență între elemente.
  • Accesul la utilități – acest aspect este esențial la o casă de vacanță, dat fiind faptul că acestea contribuie la confortul personal. Este esențial să beneficiezi de energie electrică, gaz sau apă curentă, indiferent de locația aleasă. Dacă optezi pentru o zonă retrasă, nu trebuie să te îngrijorezi în privința utilităților. Astăzi ai acces la soluții de încălzire sau de apă curentă.
  • Mobilierul – pentru casa de vacanta se recomandă alegerea unui mobilier din lemn. Acesta contribuie la obținerea unui design armonios, fiind potrivit pentru orice stil de amenajare abordat.
  • Obținerea luminii naturale – lumina naturală are un rol definitoriu în orice amenajare interioară, iar prin intermediul unor ferestre potrivite, vei putea beneficia de o circulare eficientă a luminii, menținând impresia de spațiu deschis. Totodată, pentru a beneficia de un nivel ridicat de luminozitate în încăperi, poți alege uși de interior din furnir natural cu inserții de sticlă.

Stiluri de amenajare abordate

stiluri casa de vacanta
Sursa: Unsplash.com

Zona geografică în care se regăsește casa de vacanță poate fi o reală inspirație în amenajarea interioară și exterioară a casei. 

Indiferent de stilul abordat, este esențial să creezi un design cât mai simplu. Se recomandă folosirea elementelor în nuanțe calde și fără a exagera din perspectiva mobilierului sau a obiectelor de decor. Pentru o casa de vacanta la mare sau în zona montană regăsești în rândurile următoare câteva sfaturi ce îți pot fi de folos în amenajare.

Amenajarea casei de vacanță la mare

casa la mare
Sursa: Unsplash.com

Dacă ai ales să achiziționezi o casa de vacanta la mare, stilul de amenajare se îndreaptă spre cel contemporan, cu influențe mediteraneene sau cel scandinav

Stilul mediteranean poate fi interpretat atât în manieră clasică, cât și în cea contemporană. Particularitățile originale ale caselor de vacanță clasice, cum ar fi pereții din piatră naturală, grinzile de lemn expuse sau pardoselile cu gresie, pot fi repere de autenticitate în amenajările moderne. Pentru crearea unei arhitecturi contemporane mediteraneene, este necesară:

  • Utilizarea unor materiale naturale în finisaje și decor – lemn, țiglă, ceramică, pardoseli din gresie sau lemn de esență tare;
  • Optarea pentru ferestre mari, compartimentarea spațiului interior cu pereți din sticlă și uși glisante de sticlă în vederea maximizării luminii naturale și valorificării vederii peisajului;
  • Alegerea unei palete de culori care să reflecte mediul natural, de la albastrul mării până la nuanțele aurii ale soarelui.
casa de vacanta
Sursa: Freepik.com

Elementele menționate mai sus se pot integra cu succes și în cazul amenajării în stil scandinav. Însă, accentul scandinav va fi oferit de obiectele de decor precum: pernele decorative în culori vibrante, covoare cu design geometric, structuri metalice suspendate etc.

Dacă ai o vedere spectaculoasă către mare, atunci trebuie maximizat acest avantaj. Optează pentru sistemele culisante cu sticlă securizată în privința închiderii terasei și bucură-te de o vedere panoramică excelentă. Un astfel de sistem este ideal pentru o casă deoarece îmbină perfect funcționalitatea cu esteticul. Mai precis, oferă pe lângă priveliștea panoramică și siguranță și etanșeitate superioară la vânt, apă și zgomot. În vederea amplificării efectului de lumină, poți alege ca finisajele interiorului să fie vopsite în alb.

Totodată, pentru a crea o coerență și un echilibru vizual optează pentru uși din furnir natural simple albe sau cu inserții de sticlă. Astfel, vei obține un spațiu deschis, luminos, cu accent pe simplitate și confort.

Amenajarea casei de vacanță la munte

casa de vacanta la munte
Sursa: Unsplash.com

Zona montană este caracterizată de naturalețe, peisaje deosebite și, nu în ultimul rând, de o cultură autentică. În amenajarea casei de vacanță la munte se au în vedere elementele rustice cât mai naturale, potrivite pentru un astfel de decor. 

O casă de acest tip reprezintă căminul mereu primitor, în care dăinuie liniștea și spiritul de familie. Din acest motiv, orice amenajare a casei trebuie să creeze în final acel loc călduros, în care domină atmosfera feerică și decorul pitoresc.În majoritatea proiectelor de amenajare a casei de vacanță, stilul este cel rustic, cu accent pe motive tradiționale sau clasic, cu influențe retro. Însă, se poate aborda și designul modern, în care sunt îmbinate elemente din stiluri diferite (minimalist, shabby chic sau boho-chic).

Aspecte cheie în designul abordat

living casa la munte
Sursa: Unsplash.com

În stilul rustic, întreaga amenajare se bazează pe combinații de piatră, lemn masiv, elemente folclorice și culori închise, dar în tonuri calde. Din perspectivă cromatică, la un design rustic sunt utilizate culori ce reflectă natura: maroniu, verde, nuanțe de cărămiziu sau roșu.

La amenajarea casei de vacanță în stil rustic, lemnul reprezintă elementul cheie. Acesta poate fi folosit atât la pardoseală prin alegerea unui parchet rezistent din lemn masiv, cât și în mobilier sau uși de interior. 

În privința ușilor de interior se poate opta pentru uși din furnir natural sau uși glisante rustice. Acestea oferă o estetică cu totul deosebită încăperilor. Spre exemplu, ușile glisante rustice pot fi folosite nu doar în delimitarea spațiului. Ele pot masca spații precum cămara, biblioteca sau chiar dormitor. 

Totodată, un aspect esențial ce trebuie avut în vedere este alegerea unor ferestre potrivite, cu rame în nuanțele caracteristice designului rustic. În acest mod, se asigură pătrunderea luminii naturale în încăperi.

Un element central al amenajării îl reprezintă și șemineul, acesta având atât rol practic, cât și estetic. 

Legat de mobilier, este indicat să mergi pe varianta unui mobilier masiv, de o calitate superioară. Acesta va accentua stilul tradițional al casei. Poți alege canapele și fotolii confortabile din materiale vintage și cu o structură din lemn, acestea încadrându-se armonios în living.

Ca în orice stil de amenajare, obiectele de decor au un rol esențial în completarea designului abordat. Pentru a întregi stilul rustic al casei de vacanță, mergi pe accesorii din lemn nefinisat, covoare din lână în nuanțe neutre, decorațiuni din ceramică și lumânări decorative. Accesoriile (pături, perne sau perdele) trebuie alese în corespondență cu arhitectura casei.

Concluzii

Casa de vacanta reprezintă locul nostru special în care ne relaxăm și ne bucurăm de clipe frumoase în familie. Locuința de vacanță mereu are un farmec aparte atât datorită locației alese, cât și modului său de amenajare. 

Amenajarea casei de vacanță este o adevărată provocare și implică luarea în calcul a unor aspecte ce țin de funcționalitate și estetică. În funcție de locația aleasă, la mare sau la munte, se recomandă să ții cont de particularitățile stilurilor de amenajare locale. 

Indiferent de designul pe care dorești să-l abordezi în amenajarea casei de vacanță, specialiștii Rom Decor vin în sprijinul tău cu numeroase soluții personalizate potrivite proiectul tău. Contactează-ne!

Distribuie acest articol


Sună acum Cere ofertă